23.04.2020

Barometrul transporturilor: piața europeană a transporturilor a evoluat în salturi ca urmare a coronavirusului

Barometrul de transport TIMOCOM indică în primul trimestru oscilații semnificative pe piața transporturilor.

Barometrul transporturilor 2020 Q1

Nesiguranța legată de evoluția corona crizei a dus în luna martie la o creștere bruscă a ofertelor de mărfuri pentru transportat pe piața europeană a transporturilor. „Numeroase firme au decis să plaseze comenzi în perspectiva închiderii granițelor și a altor restricții din cauza coronavirusului”, comentează Tilman Fecke, Business Analyst la TIMOCOM, creșterea neobișnuit de mare a ofertelor de mărfuri pentru transportat introduse în bursa transporturilor până la mijlocul lunii martie.

„În acest moment se constată ușoare tendințe ascendente ale ofertei de mărfuri pentru transportat. Evoluția viitoare a economiei transporturilor sub semnul pandemiei cu coronavirusul se va vedea însă numai în trimestrul al doilea.” Gunnar Gburek Company Spokesman TIMOCOM

Astfel, în primul trimestru al anului 2020 TIMOCOM a înregistrat un plus de 16 procente la ofertele de mărfuri pentru transportat, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent; transporturile din țările UE spre Italia au crescut cu 26 de procente, iar spre Polonia chiar cu 53 de procente. Deosebit de căutate au fost vehiculele frigorifice. În perioada de vârf, cererea de transporturi frigorifice a fost mai mare cu 50 de procente față de valorile anului precedent, comunică administratorul bursei de transporturi.

 

Cantitatea de mărfuri transportate la mijlocul lunii martie a scăzut cu peste două treimi

 

Punctul de cotitură al evoluției ascendente a fost marcat, la mijlocul lunii martie, de lockdown-ul european, care a dus în mare parte la închiderea unităților de producție și – cu excepția comerțului cu produse alimentare – la o scădere drastică a cantității de mărfuri livrate. „În ciuda creșterii transporturilor în domeniul alimentar, cantitatea de mărfuri generale transportată în Europa de la începutul până la mijlocul lunii martie a scăzut cu peste două treimi”, informează dl Fecke. „O evoluție comparabilă nu a existat niciodată până acum înainte de Paști.” La TIMOCOM sunt introduse în fiecare zi până la 750 000 de oferte de mărfuri pentru transportat şi de capacități de transport.

 

Deși firmele de transport caută urgent comenzi în perioada de lockdown pentru a-și putea exploata autocamioanele, capacitățile de transport publicate în primul trimestru al anului prin TIMOCOM au scăzut. Astfel, numărul autocamioanelor libere în trimestrul 1 a scăzut în Europa cu trei procente față de aceeași perioadă a anului trecut, iar în Germania a scăzut chiar cu 15 procente. Cum se explică aceasta?

 

„Constatăm că firmele de transport își retrag temporar vehiculele de pe piață ca urmare a gradului de exploatare insuficient”, comentează purtătorul de cuvânt de la TIMOCOM, dl Gunnar Gburek. Așa s-a ajuns ca în această situație excepțională, în care se găsește lumea acum, să apară discrepanțe pe piață. Dl Gburek se arată însă încrezător: „În acest moment se constată ușoare tendințe ascendente ale ofertei de mărfuri pentru transportat. Evoluția viitoare a economiei transporturilor sub semnul pandemiei cu coronavirusul se va vedea însă numai în trimestrul al doilea.”

 

Cu ajutorul barometrului de transport, firma FreightTech TIMOCOM analizează din 2009 evoluția ofertelor și a cererilor de transport în Bursa de transporturi integrată în sistemul Smart Logistics. Peste 130 000 de utilizatori generează aici zilnic până la 750 000 de oferte internaționale de capacități de transport și mărfuri pentru transportat. Sistemul îi ajută astfel pe cei peste 43 000 de clienți TIMOCOM să-și atingă obiectivele logistice în mod inteligent, sigur şi simplu.

 

Mai multe informații despre Barometrul de transport de la TIMOCOM găsiți la https://www.timocom.ro/servicii/barometrul-de-transport

Descărcare comunicat de presă
sus pe pagină