

Succese economice în transport și logistică 


În luna aprilie, cota de transporturi al barometrului a ridicat la maximul teoretic, la cota de 68%.  Creșterea consumului din cauza vacanței de Paști aduce și creșterea cererilor.  Așadar datorită boomului economic din cauza vacanței, foarte mulți transportatori au căutat transportul potrivit din toată Europa. 


  


Din cauza sărbătorilor, săptămânile au devenit mai aglomerate, așa cum a crescut și volumul mărfurilor care trebuie transportate. În luna mai raportul transport - vehicule a fost de 70:30. Cu toate acestea factorul decisiv era recordul de export al Germaniei. „Cea ce sună bine pentru casele de expediții și transportatori, are mai mult efect negativ pentru dezvoltarea economică pe termen lung. În cazul în care această tendință va prinde puteri, după un anumit timp întreprinderile nu vor mai putea satisface cererile cumpărătorilor, în sensul că nu vor putea transporta într-un mod corespunzător - așadar acest boom poate opri la fel de repede cum s-a format.“, relatează Gunnar Gburek, purtătorul de cuvânt al TimoCom Company. 


  


Luna iunie, cu cota ei de transport de 71%, este cea mai bogată lună în transporturi, de când există barometrul de transport. Conform barometrului economic al "Deutches Institut", indicatorul a atins punctul 104, care depășește maximul de 100. Acest indicator a semnalat o creștere bruscă al economiei germane. 


  


Perspective pentru trimestrul 3 


În Germania toată lumea speră că economia va continua să rămână la acest nivel. Dar pentru aceasta serviciile de transport va trebui să fie disponibile în mod adecvat. Ministrul Transporturilor a recunoscut acest lucru și a inițiat dezvoltarea infrastructurii. „Aceasta este calea corectă, dar până atunci din cauza construcțiilor va trebui să așteptăm la termene de transport mai lungi. În plus, restricțiile rutiere noi de repaus pot fi contraproductive. Dacă nu mai este permis ca șoferul să își petreacă repausul în camion, atunci șoferii din străinătate vor face tot posibilul ca weekendul să își petreacă acasă, în acest fel săptămâna va începe cu o oarecare întârziere. - zice Gburek. 


  


La TimoCom, noi considerăm că  raportul transport vehicule nu  se va echilibra în viitorul apropiat, așadar și în trimestrul următor rata transporturilor va depăși rata vehiculelor. 


  


Pentru mai multe informații despre TimoCom și Barometrul de transport vizitați www.timocom.ro.