Pauza săptămânală în autocamion: sfaturi în caz de control

Distribuit aici ...
20.10.2017

De câteva luni este interzis în Germania ca pauza săptămânală de 45 de ore să fie petrecută în cabina autocamionului. Între timp au avut loc și primele controale, deși baza legală este în continuare neclară.

Distribuit aici ...

Neclaritățile au început cu problema interpretării unui astfel de control în timpul pauzei de odihnă. Într-un articol al publicației Verkehrsrundschau din anul 2015 reprezentantul de presă de la Bundesamt für Güterverkehr (BAG), Horst Roitsch, atrage atenția asupra faptului că un control întrerupe pauza:

„Conform articolului 3 al directivei 2002/15/CE, rezolvarea formalităților cu Poliția, Vama și autoritățile de imigrare se consideră a fi timp de lucru din punct de vedere juridic”, explică Horst Roitsch de la BAG. „Dacă un conducător auto este controlat în timpul pauzei de către autoritățile abilitate, aceasta înseamnă întreruperea pauzei sale. Pauza întreruptă nu poate fi continuată, ci trebuie să fie reluată de la început pentru a se conforma cu prevederile legale”, spune reprezentantul de presă.

Până acum nimeni nu a găsit o soluție corectă din punct de vedere juridic prin care să se evite acest lucru. Unii dintre controlorii de la Poliție și BAG întrebați de noi nu împărtășesc acest punct de vedere. Conform relatărilor publicației olandeze Truck Star

https://truckstar.nl/drie-boetes-controleactie-cabinekamperen-aan-duitse-a3/

și blogului polonez 40ton.net

http://40ton.net/kary-45-godzinny-odpoczynek-kabinie-niemcy-sprawdzali-kierowcow-parkingu-przy-a3/

au existat duminică în parcarea de pe autostradă Medenbach (A3 la Wiesbaden) primele controale și primele amenzi.

În acest sens trebuie recunoscută presiunea publică asupra reprezentanților autorităților. Suporterii interdicției cer de mai multe luni, să fie efectuate controale și au invocat lipsa spațiilor de parcare de pe autostrăzile germane ca argument pe această temă. Astfel poate fi creată impresia falsă că prin controale și aplicarea de amenzi pentru cei care își petrec pauza săptămânală în cabină va fi rezolvată și problema spațiilor de parcare de pe autostrăzile germane. Împotriva acestor argumente, criticii atrag atenția asupra faptului că nu există o rețea de hoteluri adecvate, cu parcare sigură pentru autocamioane.

Datorită formulării neclare a legii există și interpretări juridice diferite în ceea ce privește conducătorii auto. Unii sunt de părere că din punct de vedere juridic pot fi sancționați numai conducătorii auto care au avut o pauză săptămânală scurtă la sfârșitul săptămânii trecute. Celorlalți nu li se poate impune nimic, deoarece pauza curentă poate fi considerată a fi o pauză scurtă, care poate fi petrecută în continuare în cabină. Conform interpretării de IHK Stuttgart „o pauză săptămânală scurtă poate fi desigur mai lungă de 45 de ore - iar din punct de vedere legal este necesar numai să nu fie întreruptă cel puțin 24 de ore.”

Controlorii BAG din Baden-Württemberg și Hessen întrebați de noi interpretează situația juridică în mod diferit: cine ia o pauză mai lungă de 45 de ore nu face o pauză scurtă, ci o pauza săptămânală normală. Dacă în decursul controlului se constată că un conducător auto a petrecut această pauză în cabină vor fi amendați atât el, cât și șeful său. Temeiurile legale sunt incerte și celor implicați li se poate numai recomanda ca înainte de a plăti amenda să apeleze la sfatul unui avocat.

I-am întrebat pe controlori și care este situația cu întreruperea pauzei săptămânale prin controlul efectuat. La urma urmei conducătorul auto este obligat să participe la control. Controlorii întrebați de noi au spus că pauza nu este întreruptă, ci are loc numai o conversație relaxată. L-am întrebat pe unul dintre funcționari ce ar spune dacă l-aș întreba în timpul său liber, de exemplu când este la un restaurant, despre prevederile legale privind timpii de conducere și de pauză. A recunoscut că probabil nu i-ar conveni și mi-ar sugera să-l contactez în timpul programului de lucru.

Desigur că Poliția și BAG îi pot controla pe conducătorii auto și în pauză. Până acum, în general nu au folosit aceste prerogative. Aceasta a fost însă numai din politețe și considerație și nu pentru că nu ar fi avut voie. Un conducător auto care este controlat în timpul său liber are însă dreptul să comute imediat tahograful pe timp de lucru la începutul controlului. După părerea noastră are chiar și îndatorirea de a o face, dacă luăm în considerare citatul de mai sus al reprezentantului de presă al BAG. Dar chiar dacă nu ar avea această îndatorire, sigur are dreptul. În cazul unui control al pauzei săptămânale îl poate ajuta chiar să economisească bani serioși. Un exemplu:

2 conducători auto au intrat cu două autocamioane sâmbătă dimineața la ora 1 într-o parcare de pe autostradă și au început pauza săptămânală. Sâmbătă seara la ora 20 sunt abordați de controlori și sunt întrebați de cât timp stau în parcare și când doresc să plece mai departe. Conducătorul 1 spune adevărul, că dorește să plece mai departe la ora 22. Pentru aceasta primește o amendă de 500 de euro, iar șeful său o amendă de 1500 de euro. Conducătorul 2 însă întreabă mai întâi dacă interlocutorul său dorește să știe acest lucru în calitate de persoană particulară sau în calitate de funcționar aflat în timpul serviciului. Când funcționarul explică, adevărat, că este vorba despre un control și dorește aceste informații în calitate oficială, conducătorul 2 întrerupe convorbirea și spune că în primul rând trebuie să-și comute tahograful pe timp de lucru. Prin urmare a făcut o pauză de numai 43 de ore. Acum nu se mai poate – după interpretarea noastră - spune că a petrecut pauza normală de 45 de ore în cabină, deoarece cele 45 de ore nu sunt complete. Ca urmare poate fi amendat numai pentru cele două ore lipsă. Acest lucru costă numai 120 de euro și numai dacă la sfârșitul săptămânii trecute a avut o pauză scurtă, altfel nu îl costă nimic. Dacă trebuie însă să plătească pentru cele 43 de ore petrecute în cabină 500 de euro, iar șeful său 1500 de euro, poate fi avantajos să apeleze la instanța judecătorească.

Apropo, conducătorii auto nu sunt obligați să declare unde și-au petrecut pauzele trecute. Dovada trebuie făcută de Poliție. În plus: în cazul în care conducătorul auto a fost în străinătate în ultimele săptămâni nu mai poate fi vorba despre amendă, chiar dacă a petrecut mai multe zile în cabină. Un polițist german îl poate amenda numai când contravenția a avut loc pe teritoriul Germaniei.

Neafectați sunt și conducătorii auto din Belarus, Ucraina, Turcia, Macedonia, Serbia, Bosnia, Muntenegru sau Albania. În traficul transfrontalier ei se spun prevederilor tratatului AETR. Acesta este aproape similar cu directiva UE 561/2006, dar nu conține interdicția de a petrece pauza săptămânală normală în cabină. Legislatorul german menționează numai directiva UE și se pare că au fost omise transporturile în baza AETR.

La fel au scăpat de amendă și patru șoferi lituanieni la controlul efectuat într-o duminică din septembrie în parcarea Medenbach din Hessen. Aceștia ședeau și mâncau împreună lângă o semiremorcă. Controlorii BAG i-au întrebat care vehicul îi aparține fiecăruia dintre ei. „Nix verstehn” („Nu înțeleg”) au răspuns cei patru și au rămas neclintiți în cele spuse. Controlorii BAG nu au reușit să treacă de această barieră și au apelat la ajutorul poliției rutiere, care avea o secție chiar lângă parcare. Polițiștii erau însă prea ocupați cu multiple accidente și nu au putut oferi servicii administrative, iar controlorii BAG au rămas cu mâna goală.

Concluzie: Interpretările legale diverse ale interdicției de a petrece pauza săptămânală în cabina autocamionului vor rămâne până când primii implicați vor contesta amenzile și vor trece prin toate instanțele judecătorești. Numai o decizie judecătorească a celei mai înalte instanțe va aduce claritate și certitudine juridică. Până atunci rămâne valabil pentru aceste controale: cuvintele sunt de aur, dar tăcerea poate economisi bani.

sus pe pagină

Accept faptul că acest site de web foloseşte cookies pentru statistici, conţinut şi reclame personalizate. Detalii