skip navigation

Corona ca oportunitate

concepte noi pentru traficul autocamioanelor

Distribuit aici ...
30.09.2020
Foto Jochen Eschborn

Domeniul transporturilor nu a fost caracterizat niciodată de marje de profit uriașe. Însă, odată cu criza corona cererea de capacități de transport a scăzut drastic și oferta excedentară de capacități de transport care a urmat a dus parțial la prețuri sub costuri pe piața contractelor pe termen scurt. S-a constatat imediat necesitatea unei reglementări, pentru a se preveni ofertele de dumping. Adevărul este: criza corona a dezvăluit fără menajamente lipsurile din domeniul transporturilor din Germania. Acestea nu se referă numai la gradul de digitalizare al unui număr mare de firme, ci și la modul în care sunt organizate transporturile rutiere de mărfuri din Germania.

Criza corona a dezvăluit fără menajamente lipsurile din domeniul transporturilor din Germania. Acestea nu se referă numai la gradul de digitalizare al firmelor, ci și la modul în care sunt organizate transporturile rutiere de mărfuri din Germania. O pledoarie pentru schimbare.
Distribuit aici ...

Odată cu prima ordonanță de lockdown au apărut brusc și schimbările. Pe măsură ce angajații au fost trimiși să lucreze de acasă, s-a ivit și problema existenței condițiilor tehnice necesare. Poate un dispecerat să lucreze și de acasă? Care este software-ul adecvat pentru web-meetings? De ce nu funcționează microfonul meu?

 

În timp ce a fost necesară rezolvarea acestor provocări tehnice (și în majoritatea cazurilor au și fost rezolvate), efectele asupra ramurii transporturilor în sine au fost mai puțin clare. Nimeni nu a remarcat faptul că mărfurile pentru cursele de retur au devenit insuficiente și prețurile de pe piața contractelor pe termen scurt au scăzut vertiginos. Deocamdată nu există multe răspunsuri la această provocare. De aceea, merită să aruncăm o privire mai atentă asupra modului în care sunt organizate transporturile rutiere de marfă.

 

Domeniul transporturilor rutiere de marfă din Europa este dominat de așa-numiții „autoproducători”. Aceasta înseamnă că încărcăturile (posibil și numai parțiale) sunt transportate de la A la B cu o combinație fixă de cap tractor, semiremorcă și conducător auto.

 

Prin această metodă de producție învechită sunt trimise capacități de transport în regiuni necunoscute sau în care se găsesc cu greu încărcături pentru întoarcere și autocamioanele pot fi repuse în circulație numai la prețuri sub costuri.

 

Totodată se ignoră faptul că restricțiile referitoare la timpul de conducere îi obligă pe conducătorii auto la pauze și în consecință rentabilitatea autocamionului și a semiremorcii este redusă tot mereu la un minimum. Cum se pot câștiga bani pe termen lung cu acest sistem? Chiar și salariile scăzute din Europa de Est pot crea impresia unei rentabilități numai pentru un scurt timp.

 

Americanii ne surclasează de ani de zile în acest sens. Acolo transportul cu transbordare, susținut de IT, conceptele de hub și transportul cu schimbare a semiremorcilor fac parte din activitatea de zi cu zi.

 

Interesant este că această schimbare a sistemelor, necesară deja de mai mulți ani, nu are de a face nimic cu mărimea parcului auto. Aduce avantaje tuturor transportatorilor, indiferent dacă au un parc auto de 50 sau de 5000 de autocamioane.

 

Dificultățile întâmpinate pe piața europeană a transporturilor în ceea ce privește această schimbare necesară sunt constatate la ELVIS deja de mai mult timp. Chiar dacă utilizăm cu succes grupaje de marfă de ani de zile, eforturile de a introduce sisteme de transport diferite de cele existente sunt deosebit de mari.

 

În special pentru firmele germane de mărime mijlocie, în general cu experiență în colaborare și cu o cotă mică de piață, sistemele de transport oferă o șansă uriașă în competiția cu marii transportatori. Din păcate grijile pentru semiremorca proprie fac imposibile aceste concepte.

În timpuri de criză se ivesc oportunități noi. Uzualul este pus la încercare. Dispeceratele folosesc structurile existente. Digitalizarea în creștere ne oferă mijloace noi pentru organizarea transporturilor rutiere de marfă. Rentabilitatea problematică și provocările imense create de schimbarea climatică ne furnizează cele mai bune motive pentru introducerea unor mijloace noi.

 

Modul în care sunt organizate transporturile rutiere de marfă în Germania și Europa are un potențial uriaș de creștere a eficienței. Marje de profit mai mari și condiții de lucru mai bune pentru conducătorii auto… Cine ar renunța la acestea de bunăvoie? Poate era necesară o criză, care să ne arate aceste lucruri.

Autor:

Jochen Eschborn este întemeietorul și președintele Asociației Europene a Transportatorilor Internaționali de Mărfuri (Europäische Ladungs-Verbunds Internationaler Spediteure), pe scurt: ELVIS. Cu o vechime de 45 de ani în domeniul transporturilor rutiere de marfă, cariera profesională l-a purtat prin Rusia, Orientul Apropiat și înapoi. 10 000 km pe care astăzi preferă să-i parcurgă în 20 de zile, cu motocicleta.

sus pe pagină

Accept faptul că acest site de web foloseşte cookies pentru statistici, conţinut şi reclame personalizate. Detalii