01.02.2022

Barometrul de transport TIMOCOM: capacitățile insuficiente se confruntă cu cererea crescută

capacitățile limitate afectează evoluția prețurilor

Barometrul de transport TIMOCOM înregistrează în general o creștere a ofertei de mărfuri pentru transportat

Trimestrul al patrulea al anului 2021 indică o evoluție ascendentă stabilă a ofertelor de mărfuri pentru transportat și un dezechilibru în comparație cu ofertele de capacități de transport. Barometrul de transport TIMOCOM indică în continuare o creștere față de anul trecut a mărfurilor pentru transportat introduse în Smart Logistics System. Datele cumulate din 46 de țări europene arată o creștere semnificativă de 51 de procente. Această valoare a crescut ușor și față de trim.3.

Capacitățile sunt rare, dar există. Aplicațiile digitale pot fi de folos pentru a exploata în mod optim disponibilitatea capacităților de transport.” Gunnar Gburek, Head of Business Affairs la TIMOCOM

Piața transporturilor înregistrează o tendință ascendentă în ciuda climatului negativ.

 

În ciuda măsurilor mai stricte determinate de coronavirus, piața transporturilor a continuat să crească și în trimestrul al patrulea. În comparație cu trimestrul precedent, din octombrie până în decembrie 2021 au fost introduse în sistemul de la TIMOCOM mărfuri mai multe cu 9 procente. În primul rând noiembrie și decembrie au fost luni puternice în Europa pentru casele de expediții și transportatori datorită sezonului de Crăciun: volumul ofertelor de marfă pentru transportat a crescut pe piața contractelor pe termen scurt cu 88 de procente față de anul precedent. În decembrie ofertele de mărfuri pentru transportat introduse au crescut cu 52 procente față de aceeași lună a anului 2020.

În timp ce în octombrie ofertele de marfă pentru transportat au scăzut cu 10 procente față de luna precedentă, în noiembrie piața transporturilor s-a refăcut și a crescut cu 8 procente. În ciuda unui nou platou în decembrie, de -5 procente, când tragem linie rămâne la plus:

Pe plan internațional, în Europa s-a înregistrat în total un progres de 51 de procente față de trimestrul al patrulea al anului 2020. Evoluția continuată a unei cereri în creștere reprezintă semnalul unei refaceri economice, deși indexul climatului de afaceri ifo pentru luna decembrie în Germania a fost de 94,7. Gâtuirile de la livrarea produselor primare și


a materiilor prime s-au intensificat și afectează atmosfera din industrie. Comerțul cu amănuntul local înregistrează o situație la fel de dramatică ca în iarna anului 2020. Necesarul de transport s-a situat și în trim. 4 la un nivel ridicat.

 

Cererea de capacități de transport din Germania a rămas aceeași

Piața internă a transporturilor din Germania a generat în octombrie, după o lună septembrie neobișnuit de puternică (+60%), mărfuri mai puține cu 18 procente decât în luna precedentă. Față de cel de-al treilea trimestru, deja în regres (-18%), oferta de marfă pentru transportat a reușit să crească din nou cu 2 procente. Trimestrul al patrulea s-a situat astfel cu 37 de procente peste nivelul trimestrului precedent. Noiembrie a fost și în Germania luna cu cele mai multe oferte de marfă pentru transportat în trim. 4 și s-a situat cu 87 de procente peste nivelul anului precedent.

 

Cererea de capacități de transport a rămas aceeași. În ciuda gâtuirilor și a întârzierilor livrărilor, capacitățile de transport sunt un limitate și căutate, chiar și în ceea ce privește transporturile interne, ca de ex. de la terminalele porturilor. Raportul dintre ofertele de marfă pentru transportat și autocamioanele introduse în sistem este dezechilibrat. Această evoluție se face simțită și asupra prețului transporturilor, remarcă Gunnar Gburek, expert în logistică și Head of Business Affairs la TIMOCOM: „Prețul transporturilor se află sub presiunea creșterii costurilor generate de combustibili și vehicule. Tot aici se adaugă creșterea costurilor cu personalul, emisiile de CO2 și taxele suplimentare pe servicii, cum sunt de exemplu, pentru timpii de încărcare și descărcare”, spune purtătorul de cuvânt al firmei. „Important este să nu fie blocate capacitățile și așa limitate pe termen lung, deoarece rezervarea vehiculelor fără a fi necesară reduce capacitățile de transport disponibile și duce la o creștere și mai mare a prețurilor de pe piață

 

Creștere la autobasculante, cisterne și megaremorci

În ceea ce privește tipurile de vehicule, în 2021 au fost cerute cel mai mult autobasculante și cisterne, spre deosebire de anul precedent. La cele din urmă, cererea a crescut cu 236 de procente, iar la autobasculante în medie cu 297 de procente. Transporturile cu temperatură controlată au înregistrat aceeași tendință: Autocamioanele și semiremorcile au fost cerute mai des cu 184 de procente. Aici se adaugă semiremorcile jumbo și mega, care au apărut în licitații mai des cu 159 de procente față de anul precedent. În 2020 semiremorcile cu înălțime reglabilă, mai puțin cerute în general, au înregistrat o creștere mai mare de peste 90 de ori. Acesta este un semn că beneficiarii încearcă să transporte cât mai mult odată. O tendință care poate continua și în 2022.

 

Relațiile pe țări în comparație: Regatul Unit este blocat în lockdown după Brexit

Printre regresele cele mai mari în ceea ce privește ofertele de marfă pentru transportat în comparație cu anul precedent, înregistrate pe piața europeană a transportului, relațiile din și spre Regatul Unit sunt după cum urmează:

  • DE => UK: octombrie -18 %, noiembrie -16 % și decembrie -48 %

Ofertele de marfă pentru transportat din Franța spre insulă au scăzut, de asemenea:

  • FR => UK: octombrie -4 %, noiembrie -12 % și decembrie -33 %

Mărfurile din Regatul Unit spre Germania au înregistrat în octombrie un regres de 11 procente, au reușit însă să recupereze 25 de procente în noiembrie, înainte să scadă din nou în decembrie cu 57 de procente.

  • UK => DE: octombrie -11 %, noiembrie +25 % și decembrie -57 %

Răspândirea variantei Omicron a coronavirusului și noul lockdown, la fel Brexitul și schimbarea reglementărilor vamale, stau la baza acestei evoluții.

 

Mai multe mărfuri spre și dinspre Franța

În cazul mărfurilor spre și dinspre Franța se constată evoluții pozitive față de 2020. Conform Comisiei Europene, PIB-ul francez a crescut, cu 6,5 procente, mai mult decât media europeană de 5,9 procente. Această dinamică se constată și în creșterea transporturilor interne:

  • FR => FR: octombrie +39%, noiembrie +101% și decembrie +70%

Oferta de marfă pentru transportat din Germania spre Franța a reușit să crească:

  • DE => FR: octombrie +19%, noiembrie +99% și decembrie +75%

 

Creștere semnificativă a transporturilor din Olanda

Transportul de marfă din Olanda către țara vecină Germania a continuat să crească. Deja din noiembrie Olanda a fost declarată zonă de risc ca urmare a răspândirii variantei omicron. În decembrie a urmat un nou lockdown. Aceasta a dus în trim. 4 la transporturi suplimentare și o creștere a influxului de mărfuri în țara vecină.

Mai exact, în trimestrul al patrulea din 2021, comparativ cu același trimestru al anului precedent, au fost măsurate următoarele schimbări:

  • NL => DE: octombrie +61%, noiembrie +258% și decembrie +97%

 

Piața poloneză a transporturilor în regres la finalul anului

În Polonia totalul transporturilor a scăzut în cel de-al patrulea trimestru. Deși raportul dintre mărfuri și capacitățile de transport s-a situat cu 36 de procente deasupra celui din trimestrul al patrulea al anului 2020, în comparație cu trimestrul anterior ofertele de mărfuri pentru transportat au scăzut cu 12 procente. Un motiv pentru aceasta este, în afară de evoluția economică europeană, situația de la granița poloneză cu Belarus. Datorită conflictului migraționist s-a ajuns la închideri ale granițelor de mai multe zile și la blocarea autocamioanelor de ambele părți ale graniței.

Însă și în Polonia au avut un efect Crăciunul și sfârșitul de an: după un regres de 4 procente în octombrie, piața transporturilor a înregistrat în noiembrie o creștere de 12 procente față de luna precedentă. În ciuda Crăciunului, această creștere nu a fost însă suficientă pentru a schimba tendințele de pe piața internă poloneză. Deja din anul precedent s-a remarcat o evoluție similară și aceasta ne dă speranța unei evoluții pozitive în 2022.

 

O privire înapoi spre 2021 și o privire înainte spre 2022

În general în 2021 a continuat în Europa refacerea transportului rutier de marfă, începută în a doua jumătate a anului 2020. Anul trecut a fost marcat însă de urmările pandemiei, în primul rând prin deficitul de capacități de transport și gâtuiri la livrare. Și nu în ultimul rând, de deficitul extrem de conducători auto din Europa. Aici s-a adăugat creșterea inflației și a costurilor materiilor prime și combustibililor. Aceste aspecte vor afecta domeniul logisticii și în noul an. Cu toate acestea, expertul în logistică Gunnar Gburek, Head of Business Affairs la TIMOCOM, nu consideră că aprovizionarea este în pericol. Este însă posibil să intervină și alte întârzieri la livrare. „În transportul rutier de marfă pe termen scurt nu vor mai fi disponibile, în primul rând, transporturile speciale, cum sunt cele frigorifice. În cazul transporturilor standard există însă șansa exploatării pieței contractelor pe termen scurt” spune Gunnar Gburek. „Capacitățile sunt rare, dar există. Aplicațiile digitale pot fi de folos pentru a exploata în mod optim disponibilitatea capacităților de transport.”

 

Cu ajutorul barometrului de transport, firma FreightTech TIMOCOM analizează din 2009 evoluția ofertelor și a cererilor de transport în Bursa de transporturi integrată în sistemul Smart Logistics în 46 de țări europene. Cei peste 135.000 de utilizatori generează zilnic până la 800.000 de oferte internaționale de capacități de transport și mărfuri pentru transportat. Sistemul îi ajută pe cei peste 50.000 de clienți TIMOCOM să-și atingă obiectivele logistice în mod inteligent, sigur şi simplu.

 

Mai multe informații despre TIMOCOM pot fi găsite la www.timocom.ro.

Descărcare comunicat de presă
sus pe pagină